EMC

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”

Octombrie 09, 2020

Stimată Doamnă / Stimate Domnule Doctor,

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în parteneriat cu 
Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează 
în perioada decembrie 2017 – decembrie 2020 proiectul „Consolidarea 
controlului TB prin creșterea competențelor profesioniștilor din 
domeniul TB”, finanțat din Fondul Social European prin Programul 
Operațional Capacitate Umană 2014-2020. Proiectul se adresează 
profesioniștilor din sectorul medical care doresc să își îmbunătățească 
nivelul de competențe specifice în domeniul „Boli transmisibile – 
Tuberculoza”, prin derularea de programe de formare creditate și 
schimburi de experiență.

Astfel, în perioada octombrie-decembrie 2020, vom organiza o serie de 
cursuri pe platformă online dedicată, adresate medicilor pneumologi, 
medicilor de familie şi asistenţilor medicali din reţeaua de 
pneumoftiziologie. Cursurile sunt gratuite si sunt creditate cu 18 
puncte EMC pentru medici (în total 24 ore de curs, derulate în 
conformitate cu prevederile CMR) şi 15 puncte EMC pentru asistenţi 
medicali (în total 18 ore de curs, derulate în conformitate cu 
prevederile OAMGMAMR). Ataşat, regăsiți tematica aferentă fiecărui tip 
de curs.

Persoanele interesate să participe ne pot transmite datele de contact 
(adresă e-mail și nr. telefon) pentru a fi contactate în momentul 
definitivării calendarului de cursuri și a se înscrie la cursul dorit. 
Detalii referitoare la aceste cursuri vor fi disponibile ȋn curȃnd și pe 
site-ul proiectului: https://controltb.ro/.

De asemenea, medicii absolvenţi ai cursului pot beneficia de Schimburi 
de bune practici, ce constau ȋn susţinerea participării la evenimente 
internaţionale de tipul conferinţă sau congres ȋn domeniul TB, cu 
desfăşurare online. Pentru mai multe informaţii, puteți accesa 
www.controltb.ro/schimb-bune-practici.

Pentru a permite potențialilor doritori să ocupe din timp un loc la 
cursurile online, am aprecia în mod deosebit efortul dumneavoastră de a 
transmite aceste informații si catre alti colegi.

Pentru orice informații suplimentare, puteți contacta:
Coordonator regional POCU/91/4/8/107488
  Stavără Ana Maria
  Telefon: 0744 389 489
  e-mail:  ana.stavara@marius-nasta.ro


În speranța că veți susține demersurile întreprinse la nivel național 
pentru îmbunătățirea competențelor personalului medical din domeniul 
„Boli transmisibile – Tuberculoza” și creșterea calității serviciilor 
oferite pacienților, vă asigurăm de întreaga noastră considerație.

Cu deosebită stimă,

-- 
Alexandra Anghelescu
Expert Grup Tinta II - Proiect POCU/91/4/8/107488
e-mail: alexandra.anghelescu@marius-nasta.ro
tel: 0721101114
_Protejeaza mediul, protejeaza viata_

Alte ANUNTURI / INFORMARI